Profesoara de istorie și geografie Doina Enache, de la Åžcoala cu clasele I-VIII Lăstuni, din comuna Dumitrești, și-a luat rămas bun de la școală după 35 de ani de activitate. Într-un cadru festiv ce a avut loc la școală, foști și actuali elevi, colegi profesori, dar și simpli invitați și-au luat rămas bun de la doamna profesoară. Pentru activitatea de la catedră, profesorul Doina Enache a primit o diplomă de excelență din partea Sindica-tului Liber din Învățământ Vrancea.
Elevii de la Lăstuni, coordonați de cadrele didactice, i-au pregătit Doinei Enache un program artistic care nu a trecut fără ca cineva să nu verse o lacrimă. Au urmat apoi câteva cuvântări la adresa activității proaspetei pensionare după care cei prezenți au ciocnit un pahar cu șampanie. Doina Enache povestește că atunci când era mică a citit o carte din literatura rusă care era în vogă în acele vremuri. În scrierea respectivă, a luat cunoștință de o copilă care și-a dorit și până la urmă a devenit profesoară într-un sat izolat de munte. Atât de mult a marcat-o acea poveste încât a ajuns să transforme po-vestirea în realitate, iar ea să devină personajul principal, dar de data aceasta cu roluri și fapte reale. „Acești ani de școală au însemnat multă muncă, dăruire dar și bucurii din partea elevilor, a părinților și a colegilor. Am ajuns să am elevi copiii foștilor mei elevi. Nu a fost ușor, dar nici exagerat de greu. Atunci când o faci din vocație lucrurile stau altfel. Nu sunt vrânceancă însă m-am acomodat aici și cred că am reușit să fac față cerințelor. Îmi plac oamenii, locurile de aici și tot aici am adus pe lume doi copii. Am cunoscut soțul ideal pe aceste meleaguri. Domnul director de atunci, Mircea Buruiană, care între timp a devenit nașul nostru, l-a chemat pe viitorul meu soț să vadă noua profesoară de la școală. Când l-am văzut, prima impresie a fost că e tare încrezut și mi-am zis că dacă toți colegii vor fi ca el nu voi rezista nici trei luni… Am rezistat 35 de ani. Cel mai impresionant moment din cariera mea este cel de acum, de la retragere, deoarece am avut parte de o surpriză din partea colegilor”, a spus profesoara Doina Enache.
Profesorul de azi, trist și fără viitor
Munca și seriozitatea cu care și-a făcut meseria din prima zi de școală și până în ultima, sunt pentru ea cheia reușitei în cariera didactică. „În școala de la țară se muncește și se vede, dar trebuie să depui efort. Nu e ușor, să știți. Mi-am atins menirea pentru care m-am pregătit și format. Ca profesor, în perioada comunistă erai mult mai respectat decât acum. Acum e o democrație prost înțeleasă. Este cumplit de greu acum pentru tinerii care vin și rămân în învățământ. Sunt niște eroi, nu poți să trăiești cu 700 de lei pe lună. Norocul e că mai au părinți care îi ajută. Nu poți să te duci și să predai copiilor cu burta goală. A fost greu cu Ceaușescu, dar e mult mai greu acum în aceste vremuri. Dacă aș fi nevoită să o iau de la capăt, tot profesor m-aș face”, a mai precizat Doina Enache. Foștii colegi ai profesoarei spun că odată cu pensionarea celor în vârstă, școala vrânceană pierde oameni de valoare. „O bună colegă, o profesoară inimoasă, care și-a iubit meseria și copiii la fel. S-a implicat activ în viața școlii, având o carieră deosebită. Sunt multe de spus, nu se poate cuprinde în câteva cuvinte activitatea unui om. De acum vom avea mai mult timp de discutat, ca tinere pensionare”, a spus Săftica Buruiană, profesor pensionar de limba română din Lăstuni. Enache Cristea, soțul profesoarei, care a rămas să predea la catedră deoarece bărbații ies la pensie la 65 de ani spune că meseria de dascăl e ca o mâncare. Dacă nu îți place, nu o poți mânca. Mai tristă este condiția cadrului didactic de astăzi. „Este și trist în același timp deoarece anii au trecut așa de repede și acei colegi din primii ani de învățământ au ajuns acum la pensionare. Eu mai am ceva până la pensie, dar consider că vârsta ideală de ieșit la pensie a unui cadru didactic este de 58 de ani. În felul acesta se mai poate bucura și el de puțină tinerețe, atât fizică cât și intelectuală. Condiția cadrului didactic astăzi este una tristă, tra-gică și fără viitor. Învățământul, la noi, de 20 de ani încoace nu mai este considerat o prioritate. Ar fi trebuit să fie așa cum a fost sute de ani”, a spus Enache Cristea, soțul profesoarei.
