Campania de colectare a deşeurilor electronice a avut succes

0
280


Campania de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice, desfășurată de primăriile Adjud, Panciu, Odobești și Mărășești împreună cu Asociația Română pentru Reciclare „RoRec”, a avut un real succes în rândul locuitorilor orașelor și satelor aparținătoare.
Sâmbătă, 18 iunie, în fața Casei de Cultură și la Åžcoala nr.2 din Adjud s-au amenajat cele două centre de colectare din municipiu. Totodată s-au instituit centre de colectare a electronicelor uzate și în cartierele Burcioaia, Adjudu-Vechi și Åžișcani pentru o mai mare accesibilitate. În orașul de pe Trotuș s-au strâns aproape 3 tone de deșeuri în cele 7 ore cât a durat acțiunea. Adjudenii au adus la punctele de colectare de la frigidere, aparate radio, monitoare PC, unități de calculator, televizoare, telefoane până la mixere sau fiare de călcat. Primăria și Asociația „RoRec” au asigurat sprijin cetățenilor care aveau echipamente voluminoase și au facilitat ridicarea și transportul de la domiciliu cu ajutorul unui tractor și a unei mașini mari.
„Această campanie este foarte importantă deoarece diminuează fenomenul de abandon al aparaturilor la voia întâmplării, reducând efectele poluării. Pe lângă faptul că ajută mediul, cei care aduc electronicele uzate pot câștiga diferite premii. Trebuie menționat faptul că, dacă acum colectarea deșeurilor electronice și electrocasnice se face gratuit, peste ceva timp vom plăti deoarece această acțiune va deveni obligatorie” a precizat Nicoleta Enache, inspectorul de mediu din cadrul Primăriei Adjud.
 Elevii Liceului „Emil Botta” și ai Colegiului „Gheorghe Balș” au sprijinit activitatea de colectare prin ținerea evidenței obiectelor uzate și completarea biletelor pentru tombolă. Adjudenii care au participat la acțiunea de colectare au avut ocazia să participe și la o tombolă, unde au putut câștiga cuptoare cu microunde, mașini de tuns iarbă și mașini de găurit cu percuție. Pentru tombola cu premii s-au strâns în jur de 200 de bilete.

Câștigătorii din Panciu ai campaniei de colectare a deșeurilor electrocasnice

Campania de colectare a deșeurilor electronice și electrocasnice intitulată „Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!” și derulată,  la Panciu, și-a stabilit, sâmbătă seara, cei 18 câștigători ai premiilor oferite de partenerii Bosch, Candy, Carpatcement și SKIL. Tragerea la sorți a avut loc la Casa de Cultură, în prezența unui reprezentant al „RoRec”, a voluntarilor care au contribuit la desfășurarea evenimentului și a autorităților locale. De altfel, primarul Ion Petre a fost și cel care a extras din urnă taloanele cu numele norocoșilor. Astfel, Adrian Popa, Iuliana Chebac, Vasilica Amăricăi, Anica Ostașiu, Vlad Postolache și Viorel Cristescu au fost cei care      și-au adjudecat cele șase cuptoare cu microunde oferite de Candy, în timp ce Cătălin Ionuț Manea, Mariana Ivancu, Mădălina Lupu, Gina Crăciun, Gabriela Andronic, Andrei Gabriel Popa, Silvia Vrabie, Åžtefan Ciupercă, Aurel Jinga, Neculai Amăricăi, Dan Postolache și Liviu Bratu au câștigat cele 12 mașini de găurit cu percuție oferite de SKIL.
Tot primarul Ion Petre a fost invitat să le ofere câte un cadou, constând într-un rucsac, și voluntarilor campaniei, proveniți din rândul elevilor de la cele două licee din oraș. Cu acest prilej, edilul le-a și mulțumit pentru participarea la eveniment, arătând că ei au fost mesagerii campaniei în comunitate și în familie. „Această campanie este binevenită deoarece contribuie nu numai la colectarea și transportul la depozitele specializate a acestor deșeuri, care nu mai apar aruncate pe malurile râurilor, în parcuri sau pe câmp, dar poate ajuta și la recuperarea, în cadrul firmelor specializate, a unor părți componente ale acestora, care pot fi refolosite și recondiționate”, a declarat Ion Petre. Premiile vor intra în posesia câștigătorilor mâine dimineață, în cadrul unei festivități care va avea loc tot la Casa de Cultură, începând cu orele 10.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here