Un bărbat din comuna Tătăranu a murit aseară, în apele râului Râmnicu Sărat. Din primele verificări, a reieșit că Neculai Constantin, de 52 de ani, nu ar fi murit înecat, cum am putea crede, ci electrocutat. Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că victima s-a electrocutat în momentul în care a vrut să bage în apă o motopompă, pentru a uda culturile din grădină. Evident, după ce s-a curentat, bărbatul a căzut în apă, unde a și fost găsit de un localnic, care a anunțat autoritățile. Bărbatul a murit pe loc, medicii care s-au deplasat la fața locului nemaiputând face nimic pentru a-l readuce la viață.
După cercetările efectuate la fața locului, trupul neînsuflețit al lui Neculai Constantin a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Medicii legiști vor fi cei care vor stabili dacă bărbatul a murit înecat sau electrocutat, în momentul acesta ambele variante fiind luate în calcul. Polițiștii din comună continuă și ei cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 52 de ani. În funcție de rezultatele anchetei, se vor lua și măsurile care se impun.