Nici bine nu au luat salariile sau pensiile, că adjudenii și mulți oameni din localitățile limitrofe au și luat cu asalt, ieri, bazarul din municipiul Adjud.
Este bine cunoscut faptul că vinerea, în Adjud este o aglomerație de nu ai unde să arunci un ac, deoarece este târg. Adjudenii și locuitorii comunelor învecinate și-au făcut un obicei din a-și umple sacoșele cu haine, legume, fructe și alimente la prețuri mai mici decât de obicei.
Atmosfera din piața Adjud este sufocantă vinerea, căci oamenii se împing unii pe alții ca să ajungă unde au treabă, iar pe vreme călduroasă, cum este acum, e și mai dificil. Unii preferă însă, să stea în case până când tot puhoiul se risipește, asta deoarece nu vor să-și facă nervi de dimineață. „Am ieșit doar să cumpăr pâine. În piață mă duc pe la 12.00, când toată această aglomerație se mai risipește. Așa e la noi, în Adjud, în fiecare vineri: aglomerație și nervi”, a spus Adrian Timofte, din Adjud.
Tot vinerea, e un prilej bun pentru cei certați cu legea de a-i păcăli pe cei mai naivi și de a umbla pe la buzunare sau pe la gențile doamnelor ce răscolesc de zor hainele second-hand expuse și uită cu desăvârșire că trebuie să aibă grijă de genți. Ca de fiecare dată, hainele la mâna a doua au fost cele mai căutate și vândute articole din piața Adjudului. Nici vânzarea la legumele și fructele de sezon nu a stat mai rău.
Comercianții așteaptă cu nerăbdare ziua de vineri, pentru a face vânzare mai mare și de ce nu, a fura lumea la cântar prin diferite metode. În timp ce patronilor magazinelor din zona pieței „le surâde mustața” când văd masa mare de oameni, angajații sunt terminați de muncă și cu nervii întinși la maxim. „De dimineață, de la ora 7.00, nu am stat niciun pic jos. Oamenii vin încontinuu ca să facă cumpărături, iar eu sunt singură. Patronii ăștia știu doar să te muncească, dar cu salariu cât mai mic”, a afirmat, supărată, o vânzătoare.
După ora 13.00, piața arăta ca după război. Hârtii și pungi aruncate la voia întâmplării, resturi de mâncare, coji de fructe, cutii și plase. Asta până când angajații de la salubritate au venit să curețe mizeria…