Finala primei ediții a ligii de minifotbal Bergenbier la minifotbal amator se va disputa între echipele Times Pub și GSMobile. Astăzi s-au disputat semifinalele întrecerii organizate la Baza Sportivă Energosport (Bariera Odobești), iar rezultatele au fost următoarele:
Times Pub – Teomax 4-2 (0-1, 2-2, după executarea loviturilor de departajare),
GSMobile – IPA Jandarmii 1-0 (1-0).
Finalele competiției sunt programate duminică, 12 iunie, de la ora 18.00. Câștigătoarea județeană va susține un tur preliminar cu campioana județului Galați, Atletico Abcoz. După o dublă manșă (tur, la Galați și retur, la Focșani), se va cunoaște echipa care va participa la turneul final de la Timișoara.