PRIN MĂSURILE ABUZIVE LUATE, IGAŞ DOREŞTE SĂ DETERMINE POLIŢIŞTII SĂ PĂRĂSEASCĂ SISTEMUL

0
22543


Ultimele măsuri abuzive luate de un Guvern total incompetent și corupt, semnificativ din acest punct de vedere fiind arestarea preventivă a secretarului general al Ministerului Administrației și Internelor, vizează reducerea din nou a drepturilor salariale ale polițiștilor și a celorlalți angajați ai acestui Minister.
 Această măsură nu face altceva decât să o completeze pe cea luată anul trecut, astfel că la acest moment polițiștii români primesc salariile diminuate cu circa 50%.
 Bravo domnule Igaș, pe lângă performanța academică de a reuși să-ți obții diploma de Bacalaureat la 24 de ani, ai reușit o altă performanță, de această dată ministerială, greu de imaginat pentru cineva cu o minte sănătoasă.
 Incompetența ministrului de resort nu mai trebuie demonstrată de nimeni, nici măcar de presă, pentru că a avut grijă să și-o demonstreze singur.
 Zilele trecute l-am văzut și auzit pe toate posturile de televiziune cum schilodea fără milă, chiar cu nonșalanță, dulcea și frumoasa noastră limbă.
 Aceste măsuri diabolice luate împotriva polițiștilor se înscriu într-un plan bine pus la punct de Băsescu, care în acest mod dorește să se răzbune pe polițiști pentru că l-au aplaudat cu prea multă pasiune, cu ocazia mitingului de la Cotroceni.
 Cu ce sunt de vină polițiștii pentru incompetența și dorința de răzbunare a acestui guvern portocaliu?
 Sunt vinovați pentru că acceptând un salariu de mizerie se sacrifică ei și familiile lor, muncind cu pasiune în slujba comunităților locale.
 Din unele informații primite de la sindicatele polițiștilor rezultă că peste 80% dintre aceștia au împrumuturi în diferite bănci. Cum vor achita aceștia ratele lunare domnule ministru portocaliu? Cum își vor întreține familiile domnule Igaș? De unde vor lua bani pentru asigurarea instruirii școlare a copiilor lor domnule ministru? Dar, probabil că la această ultimă întrebare nu vă interesează răspunsul, pentru că puteți veni oricând cu exemplul personal menționat de presă.
 Nu numai ultima, dar toate aceste întrebări rămân fără răspuns deoarece nu vă interesează. Guvernarea portocalie a adus atâta umilință polițiștilor, încât este greu de bănuit că o altă guvernare va putea face mai mult rău.
 Aștept cu interes intervenția sindicatelor, reacția acestora în fața unui asemenea moment de inimaginat cu ceva vreme în urmă, când unii politicieni afirmau că economia noastră este perfectă, iar conducătorii actuali promiteau că nu vor disponibiliza niciun om.
 Sindicatele ar trebui să intervină ferm, să încerce să-i determine pe guvernanți să revină asupra acestor măsuri care descalifică încă o dată, dacă mai era necesar, actualul guvern și partidul de guvernământ.
 În opinia mea, aceste reduceri salariale abuzive se vor extinde la armată, după care vor urma alte două categorii sociale, respectiv profesorii și medicii.
 Minciunile lui Boc care și în aceste condiții afirmă cu tărie că România a ieșit din recesiune sunt confirmate de măsurile luate împotriva polițiștilor.
Important pentru polițiști este să reziste în sistem pentru că vor veni și vremuri mai bune.
 Restructurarea și reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor trebuie să înceapă cu demisia ministrului în funcție și să se extindă la eliminarea clientelei politice portocalii incompetente, infiltrată în conducerea structurilor centrale și locale ale acestei instituții din ce în ce mai umilită de aceste personaje venite parcă din filmele cu vampiri, care se difuzează noaptea târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here