Localnicii din Voetin, comuna Sihlea au asistat, ieri, la o adevărată sărbătoare dedicată eroilor martiri căzuți pe câmpurile de luptă dar și în cinstea uneia dintre cele în mai mari sărbători creștine, Înălțarea Domnului. Sătenii, cu mic cu mare, s-au strâns în curtea școlii din localitate unde preotul paroh Andrei Ionuț Stănilă a ținut o slujbă de pomenire și totodată i-a adus în amintire pe toți ostașii bravi care își au rădăcinile în această localitate și care au plătit prețul suprem pentru apărarea idealurilor neamului românesc. Copiii au intonat cântece și poezii patriotice iar femeile au dat de pomană în cinstea eroilor.
Într-un moment atât de emoționant nu doar din punct de vedere istoric cât mai ales religios, preotul paroh și-a dat binecuvântarea și a pomenit ve-teranii de pe monumentele din sat care au fost ridicate pentru cinstirea eroilor neamului.
Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât au existat, în rândul celor ce au asistat la ceremonial, și câțiva veterani care au luptat pe câmpul de luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acum, în satul Voetin mai trăiesc cinci veterani de război însă astfel de momente organizate în cinstea lor și în cinstea camarazilor lor nu pot decât să îi bucure și să îi ajute să înțeleagă că tânăra generație nu i-a dat uitării și îi cinstește în continuare pe cei ce au luptat pentru patria mamă.
,,Am plecat de la 18 ani la război și m-am întors acasă la 25 de ani. Am mers prin Rusia, Germania și apoi am revenit în țară. Am fost rănit grav la cot apoi am avut piciorul rupt din șold și am stat în Germania, acolo am fost îngrijit. Eram agent de legătură și mergeam pe câmp prin pădure.
Am trecut prin multe pericole, îmi aduc aminte cum era aproape gata un neamț să mă împuște dar m-am aplecat prin grâu și am scăpat. Îmi aduc aminte cum am răbdat de foame și cât de greu am dus-o”, povestește, încă pătruns de emoțiile vremii, veteranul de război Aurel Rusu.
Bătrânul, acum în vârstă de 89 de ani, este tatăl a cinci băieți și bunicul a șapte nepoței frumoși. Bătrânul veteran a ținut în mână pe întreaga durată a ceremonialului steagul României.
Alături de Aurel Rusu mai trăiesc în Voetin încă alți patru veterani de război.