Majoritatea chiriașilor ANL din zona Sud a orașului nu mai au apă caldă după ce furnizorul de gaz dar și cel de electricitate au sistat furnizarea serviciilor din cauza rău platnicilor și a datoriilor de circa 100 de mii de lei, totalizate. Dacă unii dintre ei merită să nu se spele cu apă caldă pentru că nu au achitat facturile, alții suportă consecințele acțiunilor vecinilor lor. „De ieri nu avem apă caldă. Au zis că sunt restanțieri în bloc și au venit ieri și au sigilat. De gătit avem gaz pentru că mergem pe butelie, dar centrala care mergea pe gaz pentru apă caldă au sigilat-o. E foarte greu, că avem copii și am ajuns să îi spălăm ca la țară, la lighean. Eu unul sunt cu plata la zi și nu știu cine nu a plătit pentru că au luat lista de la scară. Ieri am mai avut puțină apă caldă, din ce a mai rămas prin centrală. Nici nu știi la cine să te duci că administratorul nu a făcut nimic, nici măcar o șe-dință”, ne-a declarat Alexandru, un locatar al blocurilor ANL din Focșani. Autoritățile locale spun că vor găsi o soluție pentru a debloca această situație și că la reînnoirea contractului de închiriere să se plătească un fond de rulment pentru scările unde nu s-a luat deja această măsură. „Sigur că cei care și-au achitat facturile sunt nemulțumiți. O să facem somație de plată pentru debitori și o listă cu datornicii care se va afișa la ușa blocului pentru ca vecinii să știe din cauza cui s-a ajuns în această situație. Încercăm ca de luna viitoare toți chiriașii să plătească un fond de rulment. Certurile între vecini nu au sens pentru că cei de la gaz nu se uită la cearta lor ci în cont să vadă dacă au intrat banii”, a declarat viceprimarul Bogdan Matișan. Edilul mai spune că valoarea fondului de rulment ar putea însemna plata a trei chirii lunare. Până când situația se va rezolva, rămâne ca de-bitorii și vecinii lor care nu au datorii să se spele la lighean.