Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Film cu Charlie Chaplin scos la licitaţie la Londra


Un film inedit cu Charlie Chaplin, cumpărat cu modesta sumă de 3,20 lire sterline (aproximativ 3,60 euro) de pe site-ul eBay, urmează să fie scos la licitație în cursul lunii iunie, informează, în ediția sa de miercuri, cotidianul brita-nic ‘The Telegraph’. Colecționarul Morace Park a cumpărat bobina de celuloid, după ce, inițial, a fost atras de strălucirea peliculei de staniu de pe aceasta. Achiziția, ce datează din anul 2009, ar trebui să îi aducă actualului proprietar o sumă formată din șase cifre. Filmul, cu titlul ‘Charlie Chaplin in Zepped’, este cunoscut într-o singură copie și îl înfățișează pe binecunoscutul actor englez doborând un dirijabil german în cursul unui raid aerian asupra Londrei. Specialiștii presupun că filmul, realizat în 1917, a fost produs pentru a ridica moralul trupelor brita-nice participante la Primul Război Mondial. Este foarte probabil ca pelicula, cu o durată de numai șapte minute, să includă unele dintre primele elemente de animație cunoscute. Licitația va avea loc la Londra, la 29 iunie, și va fi organizată de celebra firmă Bonham’s cu o vechime de peste două secole în vânzările cu public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?