Echipa Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani a câștigat concursul „Ce poți face din capace de PET?” care s-a desfășurat miercuri, 1 iunie 2011, în Piața Teatrului din municipiul Focșani cu un mozaic cu tema „Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. Concursul a fost organizat de către Consiliul Județean Vrancea în cadrul componentei de pu-blicitate a proiectului ” Sistem Integrat de Management al deșeurilor” co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu. Echipa de la Liceul Pedagogic a folosit peste 13.000 dopuri de plastic pentru realizarea mozaicului cu care a câștigat competiția. În concurs s-au înscris 51 de echipe de la grădinițele, școlile și liceele din județul Vrancea. Echipa câștigătoare a fost premiată cu o excursie la munte.