Dosarul în care Aurel Oborocea, fostul director al Casei de Cultură din Focșani era judecat pentru luare de mită, se va întoarce în rejudecare după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis returnarea cauzei la Curtea de Apel Galați. „Admite recursul. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor”, a spus unul dintre reprezentanții Biroului de presă al ÎCCJ. La judecata ce a avut loc la Galați, magistrații au considerat că dosarul ar trebui să ajungă la Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Oborocea. Cel care l-a reclamat este Vasile Mihalache cunoscut ca Willy Brumăreanu. Discoteca acestuia funcționează într-un spațiu închiriat de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Mihalache l-a acuzat pe Oborocea că pe perioada contractului ar fi majorat în mod nejustificat chiria și că i-ar fi pretins și anumite „atenții”. La Tribunalul Vrancea Aurel Oborocea a fost achitat, judecătorul considerând că fapta de care era acuzat nu există.