Taxele de trecere a podului peste Dunăre din direcția Ruse – Giurgiu au fost reduse de miercuri, în urma unei decizii în acest sens luată de Guvernul bulgar în martie, informează ediția online a Sofia Echo. Taxa pentru autoturismele care traversează podul dinspre Ruse spre Giurgiu va fi redusă la patru leva (doi euro).
Potrivit presei bulgare, taxa de pod din direcția Giurgiu – Ruse, stabilită de România, nu va fi modificată, rămânând de 12 leva (șase euro). Podul peste Dunăre dintre România și Bulgaria este traversat zilnic de aproximativ 900 de autoturisme, dar autoritățile bulgare speră că traficul va crește după scăderea taxei de tranzit.