Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani anunță inaugurarea a încă două centre biblionet, ce vor funcționa în cadrul bibliotecilor publice din județ și vor fi dotate cu echipamente IT de ultimă generație donate de IREX.
Primul centru biblionet se va inaugura luni, 30 mai, ora 11.00, la Biblioteca Municipală din Adjud în vreme ce cea de-a doua lansare va avea loc marți, 31 mai, cu începere de la orele 12.30, la Biblioteca comunală din Broșteni. În total, în Vrancea funcționează din decembrie 2010, 17 biblioteci ce beneficiază, împreună, prin programul biblionet, de calculatoare și echipamente IT.