Pompierii din Adjud au intervenit, ieri dimineață, la ora 3.30, pentru a stinge un incendiu izbucnit la proprietatea lui Mitică M., din Adjud. În urma incendiului au ars o mașină de spălat, o ladă frigorifică și alte bunuri de uz casnic. Pompierii spun că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect. Marți, pompierii de pe echipajele SMURD au intervenit și ei pentru soluționarea a cinci situații medicale de urgență în Adjud, Odobești și Homocea. Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și Secției de Pompieri Adjud au acordat primul ajutor medical calificat și au transportat pacienții la spital.