Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Spanacul, hrană şi medicament


Spanacul este unul dintre acele produse vegetale întâlnite frecvent pe mesele oamenilor de pe toate meridianele, indiferent de cultura din care fac parte, de statutul lor social sau dieta pe care o urmează. Ne putem explica această popularitate dacă avem în vedere că pentru achiziționarea sa nu este nevoie de un efort financiar major și că beneficiile pe care le generează asupra sănătății sunt dintre cele mai diverse. Cu toții cunoaștem din copilărie desenele animate în care personajele dobândeau puteri fizice ieșite din comun în urma consumului de spanac. Deși în realitate lucrurile nu se petrec tot atât de spontan și cu aceeași intensitate, la nivelul organelor și al celulelor se petrec într-adevăr mici „miracole”.
 Trebuie să știți că beneficiile pe care le vom enumera pot fi câștigate numai în condițiile în care spanacul este consumat proaspăt, deoarece asemenea altor legume sau fructe oxidează cu rapiditate. Acesta este și motivul pentru care nu se recomandă  să consumăm spanac la conservă de metal. Spanacul crud sau fiert este o sursă bogată de beta-caroten, luteină și xanten. Acești constituenți vă îmbunătățesc ve-derea și vă țin departe de unele afecțiuni ale ochilor. Dacă luteina și xantenul aflați la nivelul retinei sunt dege-nerați,  se poate ajunge până la pierderea vederii, însă acest lucru poate fi evitat dacă folosim spanacul cu regularitate în alimentație. Luteina și alți antioxidanți previn cataracta și alte afecțiuni cauzate de efectele dure ale razelor UV.  

Reglează presiunea arterială

Datorită conținutului ridicat de minerale bazat în special pe potasiu și sodiu, presiunea arterială este reglată în funcție de necesitățile organismului iar fluxul sanguin este stabilizat la parametri normali. Aceste aspecte contribuie în mare măsură și  la menținerea unei inimi sănătoase. O componentă a spanacului numită CO-Q10 (care nu este altceva decât un antioxidant) joacă un rol important în consolidarea mușchilor inimii pentru a-și îndeplini rolul major de distribuire continuă a sângelui în toate organele corpului. S-a constatat că același antioxidant tratează cu succes o serie de boli cardiovasculare grave. Spanacul este o sursă reprezentativă de vitamină K. Acest compus organic natural este implicat printre altele  în procesul de reținere a calciului în oase. În afară de aceasta și unele minerale precum manganul, zincul sau fosforul  contribuie la întărirea oaselor prevenind osteoporoza.
Pigmenții și fitonutrienții conținuți de spanac oferă protecție pielii  împotriva razelor vătămătoare ale soarelui. S-a constatat că aceștia au capacitatea de a vindeca leziunile de la nivelul pielii cauzate de razele UV și de a împiedica pe termen lung declanșarea cancerului tegumentar.  
Dacă știți că nu aveți reacții alergice la acest produs vegetal folosiți-l fără ezitare în stare cât mai proaspătă pentru a vă construi un corp sănătos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?