Pippa Middleton a dezvăluit care este secretul său pentru menținerea siluetei pentru care este invidiată începând de la nunta surorii sale cu prințul William. Sora ducesei de Cambridge a mărturisit că face ședințe săptămânale de Pilates pentru a se menține în formă, acestea ajutând-o să își îmbunătățească stabilitatea și ținuta, scrie dailymail.co.uk. Într-o declarație postată pe site-ul sălii la care face exercițiile Pilates, Pippa a scris că această activitate a devenit o necesitate săptămânală și că reprezintă pentru ea o evadare minunată din stilul de viață aglomerat pe care îl are la Londra. „Indiferent dacă este 7 dimineața sau 7 seara, întotdeauna plec simțindu-mă calmă și revigorată. Începând cu tehnicile de respirație, tonifierea mușchilor, până la flexibilitate și relaxare, ședințele mele de Pilates au devenit o necesitate spătămânală și mă mențin în formă, fericită și plină de energie”, a scris Pippa pe site-ul sălii. Sora lui Kate Middleton a dezvăluit și faptul că exercițiile au ajutat-o să își stăpânească emoțiile dinaintea nunții regale. Pippa, care a fost întotdeauna o fană a sportului, alternează exercițiile Pilates cu înot, jogging, tenis și schi. Pippa a fost domnișoară de onoare la nunta surorii ei mai mari, Catherine (Kate) cu prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, eveniment care a avut loc pe 29 aprilie, la Londra. Tânăra în vârstă de 27 de ani a făcut senzație în timpul nunții, devenind peste noapte cea mai dorită domnișoară din Marea Britanie. Ea se ocupă cu organizarea de evenimente și petreceri.