În ultima deplasare din sezonul 2010-2011 al Diviziei A la handbal, echipa CSM 2007 Focșani a terminat la egalitate, 30-30 (10-14) pe terenul ultimei clasate, Åtiința II Dedeman Bacău, dar conform regulamentului, formația antrenată de Lucian Tucan va câștiga partida la masa verde, cu 10-0, deoarece băcăuanii au avut înscriși în raportul de arbitraj doar 8 juniori. Gazdele au reclamat și maniera de arbitraj a cuplului Cristian Dumitru și Laurențiu Sârbu, ambii din Ploiești, dar aceștia au dezavantajat ambele echipe prin deciziile lor curioase. Focșănenii au condus ostilitățile în prima re-priză, au intrat la cabine cu un avantaj de patru goluri (14-10), dar în actul secund, pe fondul unor greșeli personale, elevii antrenorului Lucian Tucan au fost egalați. CSM 2007 Focșani a jucat cu: Cloșcă (12 intervenții), Rusu (3 intervenții) – Maftei (9 goluri), Costache (6), Stan (5), Negrea (5), Gheorghe (3), Neață (2), Stancu. În ultimul meci din campionat, echipa de pe Milcov va juca în Sala Sporturilor din Focșani sâmbătă, 21 mai, de la ora 11.00, împotriva formației Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț. În cazul în care va câștiga confruntarea cu gruparea nemțeană, CSM 2007 Focșani va încheia sezonul pe locul 4.
Rezultatele etapei a XXVII-a:
Åtiința II Dedeman Bacău – CSM 2007 Focșani 30-30 (10-14),
Univ. Bucovina II Suceava – Universitatea Galați 33-28 (19-15),
HV Vaslui – Politehnica Iași 33-28 (17-13).
Programul ultimei etape:
CSM 2007 Focșani – LPS Piatra Neamț,
Politehnica Iași – Univ. II Bucovina Suceava,
Universitatea Galați – Åtiința II Dedeman Bacău.