Comisarii de la Protecția Consumatorilor nu au găsit nereguli la comercianții din cadrul centrului comercial „Galleria Focșani”. Verificările au avut loc în baza unor sesizări trimise prin e-mail către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. Atât modalitatea de transmitere a sesizărilor cât și faptul că, ulterior, clienții nu au venit la sediul CJPC pentru a prezenta bonul fiscal au ridicat semne de întrebare asupra bunelor intenții ale reclamanților. Pentru a preveni asemenea evenimente, comisarii de la Protecția Consumatorilor au organizat o întâlnire cu reprezentanții celor 32 de societăți comerciale care au stand în „Galleria Focșani”. Comisarul Cristiana Boldeanu le-a explicat ce trebuie să conțină etichetele produselor, unde trebuie amplasate afișele cu ANPC și telefonul consumatorilor. Comercianților li s-a spus că, pentru a evita orice reclamație din partea cumpărătorilor, pe etichetele produselor textile, și nu numai, trebuie traduse instrucțiunile de folosire, respectiv modul de călcare, pentru produsele cu imprimeuri și chiar de spălare, pentru cele colorate.