Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Voluntariatul, o alternativă


Focșănenii de toate vârstele au fost încurajați să se implice în activitățile de vo-luntariat, în cadrul acțiunii „Voluntariatul face diferența”, ce s-a desfășurat ieri în Parcul „Nicolae Bălcescu”. Organizatorul acțiunii a fost Centrul de Voluntariat Vrancea, din Panciu. Reprezentanții Centrului de Voluntariat au împărțit pliante, au avut un atelier de „face painting”, dar totodată au împărțit baloane copiilor care au trecut prin zona lor de acțiune, în speranța că astfel vor reuși să facă cunoscută ideea de voluntariat. Reprezentanții mai multor organizații nonguvernamentale, asociații din județ, dar și instituții pu-blice, precum Biblioteca Județeană, Centrul de zi „Dănuț”, Asociația Educatoarelor din România filiera Vrancea, Asociația „Rom pentru Rom” Panciu sau Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”, au venit în mijlocul oamenilor pentru a-și promova acti-vitățile organizate cu voluntari, dar și pentru a atrage tineri și oameni dornici să se implice benevol în activitățile derulate de ei. Bi-blioteca a amenajat un stand cu cărți, pentru a le oferi spre împrumut celor pasionați de lectură.
Misiunea celor de la Centrul de Voluntariat este aceea de a promova voluntariatul ca expresie de formare și de creștere personală și umană pentru tineri, și nu numai. Centrul promovează voluntariatul ca resursă pentru dezvoltare în județul Vrancea. Obiectivul acestei campanii este, printre altele, analiza realității cotidiene. Cei de la Centrul de Voluntariat vor realiza o hartă cu toți actorii publici din județ, ONG-uri, școli, grădinițe, voluntari, pentru a atrage oameni dornici să își ofere ajutorul necondiționat. De asemenea, Centrul de Voluntariat își propune să facă o evaluare asupra realităților județului și a realităților din instituțiile publice județene. Centrul își are sediul în localitatea Panciu și funcționează în cadrul Asociației „Rom pentru Rom”.  Chiar dacă ideea de voluntariat la noi este destul de nouă, focșănenii, în special cei în vârstă, s-au arătat interesați să se implice în activități benevole. Oamenii spun că astfel s-ar face utili și ar putea totodată, să ofere sprijinul lor unor persoane sau cauze care merită. „Aș fi interesată să mă implic în astfel de activități de voluntariat, mai ales că am mult timp la dispoziție și îmi place să ajut oamenii. Sunt interesată de acest lucru și aștept să fiu contactată”, a spus Florica Stan. Activitatea de ieri, din Parcul Nicolae Bălcescu din Focșani, a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, al Primăriei Municipiului Focșani și al Primăriei Panciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?