Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Inspecţie la Mausoleul Mărăşeşti


Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a inspectat, ieri, lucrările de reabilitare a Mausoleului Mărășești, care sunt în stadiu avansat. În prezent, se lucrează la reabilitarea tuturor mausoleelor din județ, respectiv la cele din Mărășești, Mărăști și Soveja. Lucrările la Mausoleul din Focșani au fost deja finalizate. Mausoleele sunt reabilitate în cadrul proiectului „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial”, finanțat din fonduri europene. „A fost ideea mea în exclusivitate”, a declarat Marian Oprișan, referindu-se la acest proiect. Valoarea totală a investiției este de peste 7 milioane de euro.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a inspectat, ieri, lucrările de reabi-litare a Mausoleului Mărășești, aflate într-un stadiu destul de avansat. A fost deja construit un punct de informare amplasat chiar la intrarea în curtea Mausoleului, clădire în care se află și un grup sanitar modern. Urmează să fie refăcut pavajul din curte, să fie reabilitate toate statuile. De asemenea, o noutate este realizarea unui sistem special de iluminat pentru fiecare statuie și pentru ansamblul clădirilor care formează Mausoleul Mărășești.
Însoțit de Iulian Matache, directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a vizitat toate camerele Mausoleului Mărășești, Sala Armelor și toate celelalte anexe la care se lucrează. Åžeful administrației județene a solicitat ca întreg mausoleul să fie pus în valoare dar să se mențină elementele de autenticitate iar picturile să fie restaurate după mo-delul original. „Mausoleele vrâncene reprezintă cele mai importante bijuterii istorice ale județului Vrancea. Era obligatoriu ca printre preocupările mele să existe și restaurarea acestor mo-numente istorice de o importanță națională pentru România și pentru români”, a spus Marian Oprișan.

„Această investiție va dura veacuri de acum încolo”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a adăugat că în baza proiectului „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial” vor fi restaurate și reabilitate mausoleele Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja. „Am făcut acest lucru pentru istoria neamului românesc, pentru ca și copiii noștri să le viziteze, dar și generațiile următoare care trebuie să învețe istoria românilor, istoria înaintașilor noștri care au creat România Mare”, a susținut Marian Oprișan.
Åžeful administrației județene a precizat că au fost deja finalizate lucrările la Mausoleul Focșani iar la celelalte trei mausolee sunt într-un stadiu avansat. „Părerea mea este că această investiție va dura veacuri de acum încolo, iar lucrările realizate sunt extrem de complexe. Lucrările la Mausoleul Focșani au fost deja finalizate, iar în acest moment se execută lucrări exterioare. La celelalte trei mausolee lucrările sunt într-un stadiu avansat, iar anul viitor toate cele patru mausolee vor fi complet reabilitate și restaurate”, a precizat Marian Oprișan.

7 milioane euro pentru reabilitarea mausoleelor

Proiectul de reabilitare a mausoleelor vrâncene, în valoare de aproximativ 7 milioane euro a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în anul 2007. Tot în acel an s-au purtat și primele discuții cu instituțiile abilitate. Prin acest proiect, mausoleele de la Focșani, Mărăști, Mărășești și Soveja vor fi restaurate, consolidate, reabilitate și introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică și religioasă aflate pe traseul „Drumului de glorie”. Acest traseu va cuprinde localitățile Focșani, Mărășești, Panciu, Străoane, Varnița, Mărăști și Soveja. Totodată, se are în vedere reabi-litarea și dotarea cu aparatură mo-dernă, sistem de sonorizare, control video, sistem antiefracție și de ventilare -climatizare a muzeelor de la Mărășești și Soveja, precum și amenajarea unor puncte de informare și parcări la toate cele patru mausolee.
La Mausoleul din Mărăști, ultimele lucrări de anvergură au fost realizate în perioada 1971-1973. Atunci s-au efectuat lucrări de reparații capitale care au costat, la acea dată, 1,2 milioane lei. La Mausoleul din Mărășești, în perioada 2003-2004, s-a rezolvat doar pro-blema infiltrațiilor de apă în cupola monumentului. La mausoleele din Soveja și Focșani nu s-au mai efectuat lucrări de anvergură în ultimii 25 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?