Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Concursuri pentru liceeni şi preşcolari


Preșcolarii și elevii de liceu au participat, ieri, la două competiții pline de culoare, organizate de Consiliul Județean de Ziua Europei.
Concursul de desene pe asfalt „Europa în culori” s-a transformat într-unul de desene pe coli de hârtie, pentru că vremea ploioasă a împiedicat desfășurarea competiției în aer liber. Astfel, copilașii de la Grădinițele numărele 4 și 6, înscriși la concursul de desene, au fost invitați în sala de ședințe a Consiliului Județean, transformând astfel evenimentul și într-o vizită la sediul administrației județene. Chiar dacă tema a fost unică, respectiv „Cu Europa la joacă”, creațiile nu s-au asemănat între ele. Fiecare a văzut altfel lumea și continentul pe care trăiesc. „Vreau să desenez floricele și mulți copii”, ne-a spus, căutându-și cuvintele, Eliana Crețu, de șase ani. Fetița învață la Grădinița ne. 6 din acest an, fiind adusă de la o unitate de învățământ din Italia. Poate ea era cea mai în măsură, ieri, să ne povestească ce înseamnă Europa, ce înseamnă să fii român și să trăiești departe de țara ta. „Eu am desenat copii la joacă și un bloc în care locuiesc mamele”, ne-a spus Beatrice, de la ceeași grădiniță.
 
„2gether 4 Europe”

Tot ieri, a fost organizat și concursul de grafitti „2gether 4 Europe”, care a avut loc în Parcul Bălcescu, din Focșani. La concurs au participat echipe de elevi de la nouă licee din județ. Tema concursului a fost „9 mai”. Fiecare desen a fost apreciat de juriul format din Vasile Marcel, de la Consiliul Județean, Adi Grosu, consilier județean, și profesoara Claudia Lascan, de la Liceul de Arte din Focșani, dar numai trei dintre lucrări au primit premii.
Cu un premiu de 150 de euro au plecat acasă elevii Liceului de Arte, care au prezentat tema într-un mod original, combinând culorile cu măiestrie, în timp ce echipa Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Focșani s-a clasat pe locul II și s-a ales cu 90 de euro. Pentru locul al III-lea s-a clasat lucrarea elevilor de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud, care au primit 60 de euro.
***

Elevii Colegiului Național „Unirea” din Focșani s-au clasat pe locul I la concursul „Vacanța mea în Europa”. „Uniriștii”, coordonați de profesoara Angela Sârbu, au primit din partea organizatorilor, 150 de euro. Locul II și un premiu în valoare de 90 de euro au obținut elevii Grupului Åžcolar „Simion Mehedinți” din Vidra. Elevii Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani s-au clasat pe locul III, efortul lor fiind răsplătit cu un premiu în valoare de 60 de euro.
Concursul „Vacanța mea în Europa” se află la cea de-a III-a ediție, anul acesta înfruntându-se elevi de la 13 licee din județ. Vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bârlădeanu, a înmânat premiile echipelor câștigătoare. Concursul a fost prezentat de Alexandru Munteanu, președinte al Consiliului Național Elevilor. Imagini pe www.monitorulvn.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?