Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Moţiunea simplă pe Sănătate, dezbătută de Camera Deputaţilor


Moțiunea simplă pe Sănătate depusă de USL va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaților. Dezbaterea va avea loc începând cu ora 16,00, urmând ca votul să fie dat în aceeași zi, la finalul discuțiilor. Deputații au alocate pentru intervenții câte 10 secunde pe care grupurile parlamentare le cumulează în timpi pentru discuții.

Moțiunea simplă, intitulată ‘Sistemul sanitar din România: Alarmă de cod roșu’, a fost depusă, pe 2 mai, în plenul Camerei Deputaților de liderul deputaților PSD, Mircea Dușa. Documentul este semnat de 114 deputați liberali și social-democrați.
Potrivit semnatarilor, moțiunea este îndreptată către ‘adevărații’ responsabili pentru modul în care sistemul sanitar este distrus sistematic, respectiv președintele Traian Băsescu și Guvernul.

Deputații opoziției susțin că ‘în România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze’, motiv pentru care toți responsabilii în domeniu trebuie să plece. Semnatarii moțiunii simple îl acuză pe Traian Băsescu că ‘a împins România în brațele FMI’ și a propus ‘reducerea cheltuielilor din sănătate, a paturilor de spital, închiderea de unități medicale, trecerea în șomaj a medicilor și asistenților medicali, deteriorarea activității medicilor de familie, a interpretărilor ticăloase la adresa clasei medicale în general, la generalizarea sărăciei din sistemul sanitar românesc și lipsa de acces la tratamente, medicamente, la micșorarea salariilor, a diminuării puterii de cumpărare a pensionarilor și a salariaților’.

PNL și PSD mai acuză că 65% din spitalele închise aparțin unor comunități conduse de primari ai opoziției, în timp ce în comunitățile conduse de primari ai principalului partid susținător al Guvernului nu s-a închis niciun spital. ‘Această politizare este inacceptabilă și ea va face obiectul unei comisii de anchetă parlamentară. Domnule prim-ministru, argumentele aduse de Ministerul Sănătății în sprijinul raționalizării spitalelor sunt cel puțin discutabile și unele chiar proaste. Dar ele nu sunt nici măcar aplicate corect, ceea ce ne arată clar că nu doriți reforma sistemului sanitar sau, și mai grav, nu știți cum să o faceți. În concluzie, pentru aceste motive vă solicităm în numele cetățenilor pe care-i reprezentăm în Parlament să vă dați demisia’, se arată în textul moțiunii simple privind Sănătatea.

Deputații opoziției menționează că, potrivit analizelor indicatorilor, sănătatea românilor este din ce în ce mai precară, România având situația cea mai proastă dintre statele membre ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?