Tenismana Mihaela Micu (legitimată la clubul Unirea Focșani) s-a clasat pe locul doi la ediția a XVIII-a a Cupei de primăvară, întrecere care s-a desfășurat la Galați în organizarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Participantă la categoria 12 ani feminin, Mihaela a ajuns în finala competiției, după ce a trecut pe rând de Diana Ancuța (6-0, 6-4), Renata Istrătescu (7-5, 6-3) și Claudia Popa (7-6, 6-0), toate legitimate la Clubul ICRMSG Galați. În ultimul act al competiției, tenismana din Focșani a pierdut, 2-6, 2-6 în fața Juliei Boca (CS Dacia Galați).