Pentru prima dată în istorie, oamenii de știință au coborât aproape 200 de metri în interiorul unui vulcan, în camera de magmă (vatra vulcanului) a acestuia. Exploratorii au coborât în inima vulcanului Thrihnukagigur, aflat în perioadă inactivă, din Islanda. Se presupune că în urma ultimei erupții de acum 3000 de ani a acestui vulcan s-a format în Atlantic Islanda. Thri-hnukagigur este cunoscut și ca „vulcanul adormit” deoarece ar putea deveni activ în orice moment, potrivit Daily Mail. Doctor Freysteinn Sigmundsson, vulcanolog la Universitatea din Islanda, a descris pentru prima oară cum arată din interior o cameră magma-tică a unui vulcan. Pereții interiori aveau o stranie nuanță de roșu, de la miniereul de fier. „M-am simțit mic în comparație cu forțele naturii. Am fost profund emoționat de frumusețea și liniștea din interiorul vulcanului”, a spus dr. Freysteinn Sigmundsson. „Ca vulcanolog, am avut privilegiul de observa cu proprii mei ochi interiorul unui vulcan”, adăugat cercetătorul. Echipa a fost formată din 17 oameni, dintre care doi oameni de știință, iar restul alpiniști, echipa de filmare și fotografi. Prin vizitarea fizică a camerei magmatice, oamenii de știință au fost în măsură să afle lucruri va-loroase, din interior, despre forțele aproape cele mai distructive ale naturii.