Inculpata Nuța C., în vârstă de 38 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Aceasta, în cadrul unui proces de judecată privind fapta penală de lipsire de libertate, violare de domiciliu și lovire, a declarat în contradicție cu cele spuse în faza de urmărire penală. Deși judecătorul i-a atras atenția că mărturia mincinoasă se pedepsește cu închisoare, inculpata a precizat că în seara incidentului nu se afla la Păunești, ci în comuna unde își are domiciliul, fiind obligată de organele de poliție să semneze o declarație falsă. În faza de cercetare penală, Nuța C. a spus că în ziua incidentului se afla la cumnatul său din Păunești, unde a rămas să doarmă peste noapte, când a auzit gălăgie la locuința de peste drum și țipete de genul «săriți că ne-au luat fata, ajutor că ne omoară, sunați la poliție!». Toate cele spuse la poliție de către martoră și, mai nou, inculpată sunt susținute de către cumnatul său, care a precizat că Nuța a rămas în acea noapte la el acasă, în Păunești.