Un bărbat de 30 de ani, din Focșani a fost trimis în judecată de procurorii vrânceni pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, Costică M. a săvârșit trei astfel de fapte în timp ce era împuternicit ca administrator al unei societăți comerciale. Astfel, bărbatul a reținut și nu a vărsat, cu intenție, impozitul pe venit în valoare de 1.920 lei. De asemenea, în perioada aprilie 2007 – iunie 2010 nu a evidențiat în contabilitate veniturile obținute în valoare totală de 300 mii lei. În același timp a înregistrat cheltuieli în valoare de 1.800 lei. În tot acest timp, focșăneanul a prejudiciat statul cu suma de aproximativ 400 mii lei reprezentând impozitul pe profit și TVA-ul.