Sindicaliștii de la Confederația Meridian vor primi peste 4,5 milioane euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea dialogului social în România. Inițiativa este lăudabilă dar riscă să rămână fără efect în condițiile unui guvern care își trece legile prin asumarea răspunderii în Parlament, fără să accepte discuții cu partenerii sociali.
Confederația Meridian a lansat, ieri, la Focșani, proiectul „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”. Cu o valoare de peste 4,5 milioane euro, proiectul este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Partenerul din Vrancea al proiectului este Federația Agricultorilor Fermierul. Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea dialogului social în mediile rurale și urbane, creșterea apartenenței la mișcarea sindicală, liberul acces la informația de interes public privind apartenența la mișcarea sindicală.
La lansarea proiectului au participat atât reprezentanți ai Consiliului Județean, Prefecturii, cât și ai primăriei Focșani, instituțiilor deconcentrate și localităților vrâncene. De altfel, sala de ședință a Consiliului Local Focșani a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de fermieri prezenți la eveniment. Potrivit inițiatorilor, proiectul urmărește dezvoltarea dialogului social în România, atât prin dezvoltarea capa-cității celor două organizații partenere, cât și prin colaborarea cu alți parteneri sociali.
Potrivit obiectivelor stabilite, proiectul prevede informarea a 500 000 de persoane din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României dar și instruirea a 380 de lideri sindicali. Vor fi distribuiți 500.000 fluturași iar 10.000 de persoane din 400 de loca-lități rurale vor fi informate cu privire la rolul dialogului social și a avantajelor apartenenței la o structură asociativă.
Deși proiectul prevede ca 15% din localitățile rurale ale României să fie efectiv vizitate pentru dezvoltarea dialogului social, sindica-liștii speră ca peste 70% din localități să fie informate iar locuitorii să primească măcar un fluturaș. Prin proiect va fi creată o bază de date cu privire la potențialul de creștere a mișcării sindicale din România, va fi rea-lizat un studiu de cercetare sociologică și vor fi implicate 42 de organizații ale societății civile.