Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Prinţul şi prinţesa, arhetipuri care îi fascinează pe oameni


Fie că ne place sau nu, nunta prințului William cu Kate Middleton va fi urmărită vineri de mi-lioane de oameni. De unde provine această fascinație? ‘Apropierea de basme este, evident, cea mai la îndemână. Regele și regina sunt motive arhetipale clasice, iar prințul și prințesa, ca apariții tinere, încă neconsumate ale lor, firește că de asemenea. De aceasta se leagă și dorința de transformare și metamorfozare în ceva pozitiv’, explică Gerhard Burda, preșe-dintele Societății austriece de psihologie analitică, pentru agenția APA.
Așteptările față de tânăra pereche sunt, în mod co-respunzător, foarte ridicate. ‘Chiar dacă este irațional, pentru că monarhilor englezi le lipsește puterea reală’, este de părere psihologul. Însă nobilul este considerat încă un om deosebit, motiv pentru care polarizează opinia publică. ‘Poate și datorită conotației legate de ‘vremurile bune de altădată’’, încearcă Burda o explicație.
Kate corespunde aspirantei clasice din basme: este tânără, dinamică și arată bine. ‘La fel ca Lady Di, a cărei soartă sperăm că nu o va împărtăși’, adaugă psihologul. Pentru Middleton, un vis s-a împlinit însă: a devenit prințesa din vis. Cine va urmări spectacolul nu trebuie să se rușineze din acest motiv. Psihologii văd chiar un efect pozitiv asupra psihicului. ‘Într-un anume fel, are o funcție cathartică – ești implicat într-un eveniment mai mare, care servește drept colector al multor dorințe, temeri și sentimente’, explică psihologul austriac. ‘La fel ca în cazul multor ritualuri, mituri, în sport, oamenii participă prin reprezentanți la aceste evenimente; din acest punct de vedere, oamenii de astăzi nu se deosebesc deloc de înaintașii lor’, mai spune Ge-rhard Burda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?