Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Culturiştii îşi vor încorda muşchii la etapa zonală


Una dintre cele două etape de zonă ale Campionatului Național de culturism, ediția 2011, se va derula sâmbătă, 30 aprilie, la Ianca. „Zona” de la Ianca (Brăila) va avea loc la Casa de Cultură și este organizată de clubul CS Dumi Gym Brăila, în colaborare cu Primăria Ianca și Federația Română de Culturism și Fitness. La etapa de zonă participă sportivi din Constanța, Tulcea, Galați, Călărași, Vrancea și Brăila. „Avem onoarea de a organiza una dintre cele două etape de zonă ale Campionatului Național din acest an. Suntem cu pregătirile pe ultima sută de metri și sper ca la ora competiției sala să fie plină de spectatori, pentru că pe scenă vor urca sportivi cu palmares bogat”, a declarat Daniel Dumitrescu, președintele clubului Dumi Gym Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?