Procurorul Constantin Rusu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea este cel care va trece în următoarea perioadă la Biroul Teritorial Vrancea al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Potrivit site-ului DIICOT, procurorul Rusu a fost declarat admis în urma ve-rificărilor îndeplinirii condițiilor de participare la concurs și va susține, joi, 28 aprilie 2011, la ora 10.00 interviul. Reamintim cititorilor că de la 1 aprilie 2011, procurorul Gheorghe Stanciu, fostul șef al DIICOT Vrancea a fost avansat, în urma unui interviu, pe un post de magistrat militar.
În urma sa, la cârma Biroului a fost delegat procurorul Săndica Apostolescu pentru funcția de șef, până la data de 1 octombrie 2011. Cum nu se poate lucra de unul singur, procurorul Rusu a decis să se alăture echipei pentru combaterea criminalității organizate. Pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea înseamnă un om în minus și plasarea atribu-țiilor sale pe umerii altor colegi.