Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Sute de milioane de galaxii la dispoziţia astronomilor din lumea întreagă


Astronomii din toată lumea vor avea la dispoziție de acum înainte imaginile a sute de milioane de galaxii, stele și asteroizi, colectate de către misiunea NASA Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE).
„Începând de astăzi sute de astronomi din lumea întreagă vor fi cu ochii pe datele transmise de WISE, de aceea ne așteptăm la multe surprize”, a declarat Edward (Ned) Wright de la UCLA, cercetător principal al misiunii NASA. Telescopul WISE a fost lansat pe 14 decembrie 2009, într-o misiune de cartografiere a întregului Univers în lumină infraroșie, având sesibilitatea și rezoluția mult îmbunătățite față de predecesorii săi. De pe orbita sa polară, telescopul a scanat cerul o dată și jumătate, colectând imagini luate la patru lungimi de undă de lumina infraroșie. În acest fel a reușit să ia peste 2,7 milioane de imagini, de la începutul misiunii, surprinzând o gamă foarte largă de obiecte, de la galaxii foarte îndepărtate până la asteroizi relativ apropiați de Pământ. Printre descoperirile misiuni se află 20 de comete, mai mult de 33.000 de asteroizi dintre Marte și Jupiter, și alte 133 de obiecte din apropierea Pământului, asteroizi și comete a căror orbită se intersectează în interiorul unei limite de aproximativ 45 de milioane de kilometri față de orbita Pământului în jurul Soarelui. Satelitul a intrat în „hibernare” la începutul lunii februarie 2011. Datele din prima jumătate a misiunii WISE au fost postate online, într-o arhivă publică. Imaginile după scanarea completă a întregului Univer, vor fi disponibile în primăvara anului 2012. „Suntem foarte încântați de faptul că primele imagini conțin milioane de obiecte noi”, a declarat Fengchuan Liu, manager de proiect al misiunii WISE. „Dar misiunea încă nu s-a încheiat – se află acolo o adevărată comoară care va fi disponibilă peste un an, ceea ce înseamnă de două ori mai mult”, a adăugat Fengchuan Liu. Până acum, misiunea WISE a realizat zeci de imagini color ale universului. Întreaga colecție a fost pusă online pe site-ul http://wise.ssl.berkeley.edu/wise_image_service.html, iar arhiva pentru astronomi se află pe site-ul http://wise2.ipac.caltech.edu/docs/release/prelim/index.html. Telescopul WISE a fost conceput pentru a detecta obiectele care emană căldură sau lumină infraroșie, ideală pentru descoperirea acelor obiecte acoperite de praf, reci și aflate la distanțe uriașe de Terra, care rămân, adeseori, nedescoperite de telescoapele optice. WISE este cel de-al treilea telescop spațial care cercetează universul folosindu-se de spectrul infraroșu, după Spitzer, lansat de NASA, și Herschel, lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA). Aceste două telescoape diferă de WISE deoarece ele monitorizează anumite corpuri cerești pentru care au fost programate, înainte de plasarea pe orbită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?