Elevul Adi Alin Stoica a obținut locul I în cadrul Concursului de Istorie și Tradiție a Rromilor, aflat la cea de-a IV-a ediție, și locul al II-lea în cadrul Olimpiadei Naționale de Limba rromani, ediția a XII-a. Ambele concursuri au avut loc la Suceava, în perioada 12-16 aprilie. Mențiune la Concursul de Istorie și Tradiție a Rromilor a obținut Narcis Ivancea. Lotul județului Vrancea a fost format din patru elevi de la Åcoala Slobozia Bradului, respectiv Alin Adi Stoica, Narcis Ivancea, Irinel Romanescu și Daniel Drăgan, ei fiind însoțiți de cei doi profesori care i-au pregătit, Tatiana Gugoașe și Auraș Gugoașe. Olimpiada a reunit, timp de patru zile, 81 de concurenți la limba rromani și 37 de concurenți la Istoria și Tradițiile Rromilor. ,,Am avut emoții ca și ei, le-am ținut pumnii și sunt foarte fericită că acești copii au fost răsplătiți pentru munca lor. Sunt copii buni, care muncesc foarte mult, au ambiție și dau un exemplu tuturor că se poate să fii în frunte, se poate să fii campion, indiferent de etnie, indiferent de religie, indiferent de tradiții și acest lucru este extraordinar, exemplul lor fiind demn de urmat. Fiecare copil este unic și noi, cadrele didactice, trebuie să-i pregătim să reziste și să învingă. Felicit elevii pentru aceste rezultate frumoase, le mulțumesc domnilor profesori care i-au pregătit și le urez mult succes în activitățile viitoare”, a declarat Ana Gavrilescu, inspector școlar pe minorități naționale din cadrul ISJ Vrancea. Concursurile au fost organizate de MECTS, ISJ Suceava, cu sprijinul Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.