La sfârșitul săptămânii trecute, Colegiul Național „Al. I. Cuza” în colaborare cu DJST Vrancea și ISJ Vrancea au organizat a treia ediție a Memorialului „Alexandru Nagâț” la baschet licee, unde au participat echipa gazdă, Colegiul Național Unirea (prof. Maria Rusan), Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu (prof. Cătălin Pîrlea) și Colegiul Tehnic Edmond Nicolau (prof. Ionel Ambrosie). În deschiderea competiției s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului jucător de baschet, Alexandru Nagîț (trecut în neființă în urmă cu trei ani), component al echipei cuziste, iar profesorul Ion Grigoriu și directorul Colegiului, Alina Măiereanu au reamintit celor prezenți rolul hotărâtor pe care l-a avut acest jucător în echipa Colegiului Cuza de-a lungul celor patru ani de liceu. Turneul a fost câștigat în acest an de echipa Colegiului Cuza, care a învins în finală formația Colegiului Tehnic Edmond Nicolau, scor 43-38. Locul trei a revenit Colegiului Unirea, urmat în ierarhie de Colegiul Economic. Echipele au fost răsplătite cu premii oferite de părinții fostului elev, cupe, diplome și bani, iar DJST Vrancea a oferit mingi de baschet. Profesor doctor Ionel Ambrosie a subliniat la finalul Memorialului: „Åi în acest an, competiția sportivă a fost reușită, fiind marcată pe tot parcursul ei de amintirile legate de Alexandru Nagâț, un jucător de excepție care a contribuit la prestigiul echipei cuziste de-a lungul anilor.
Prin comportamentul său în echipă și valoarea sa, Alexandru ne-a demonstrat mereu că sportul este o lume a izbânzii, o glorie efemeră, un spirit de noblețe și că spectacolul sportiv trebuie oferit fără brutalitate și violență.
Alexandru Nagîț a fost căpitanul echipei și coordonatorul de joc care a imprimat echipei un univers de mișcare și bucurie, prietenie și armonie, în care, noi toți, descifrăm sensul efortului, disciplina și spiritul de echipă. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l țină mereu aproape de el, îmbrăcat veșnic în haine de lumină”.