Președintele PSD Victor Ponta a declarat, duminică, că proiectul de modificare a Constituției propus de Administrația Prezidențială este unul „al trecutului”. Ponta a afirmat că proiectul de modificare a Constituției care va fi propus Parlamentului de președintele Traian Băsescu este „praf în ochi”.
„Ce spune Băsescu nu mai interesează pe nimeni. Băsescu reprezintă doar trecutul, iar proiectul lui este unul al trecutului. Fantomele trecutului nu ne interesează, așa că Băsescu poate să propună ce vrea el”, a adăugat președintele PSD. Ponta a menționat că USL a finalizat propria variantă de modificare a Constituției și a declanșat deja consultări cu UDMR și cu grupul minorităților naționale.
„Noi avem propriul proiect de modificare a Constituției și îl vom pune în practică. L-am prezentat public și îl vom înainta curând Parlamentului. Noi ne uităm spre viitor, proiectul lui Băsescu este praf în ochi, este un proiect al trecutului”, a mai declarat președintele PSD.
Președintele Traian Băsescu a declarat, la Covasna, că proiectul de revizuire a Constituției a fost finalizat și că după Paște acesta ar putea fi trimis Parlamentului, exprimându-și speranța că odată cu alegerile locale din iunie 2012 va avea loc și referendumul privind aprobarea noii Constituții.
Printre altele, în Constituția revizuită este introdusă ideea de regiuni, președintele susținând că, dacă acestea vor fi acceptate de Parlament, va fi „foarte bine”, dar precizând că organizarea regiunilor nu trebuie să se bazeze pe criterii etnice, ci pe criterii sociale și economice.