Elevii clasei a II-a A, de la Åcoala „Nicolae Iorga” din Focșani, alături de preșcolarii de la Grădinița nr.13, au participat la o activitate intitulată „De Paști să fim mai buni”. Copiii și-au dat întâlnire la Librăria Alexandria, aflată în incinta Promenadei Mall, pentru a recita poezii și cânta despre sărbătoarea Învierii lui Iisus. De asemenea, micuții au realizat desene cu tematică pascală, pe care le-au arătat celor prezenți.
La final, preșcolarii și școlarii de la cele două unități de învățământ au fost invitați să viziteze sediul librăriei, pentru a pătrunde în lumea cărților. Cadrele didactice care i-au însoțit, le-au citit copiilor și câteva povești.
Activitatea „De Paști să fim mai buni” a fost coordonată de învățătoarea Elena Apopei, împreună cu educatoarea Săftica Avram.