Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Nimeni nu vrea murături de la… Poliţie


Bucătarul de la popota polițiștilor s-a îmbolnăvit, iar murăturile cumpărate au rămas neconsumate. Pentru că nu pot fi aruncate și nici donate, IPJ le-a scos la licitație.
Începând cu data de 18 octombrie 2010, activitatea popotei a fost întreruptă din cauza unor probleme obiective, respectiv efectuarea concediului de odihnă a personalului care își desfășura activitatea la popotă, precum și îmbolnăvirea și internarea în spital a bucătarului. Drept urmare, popota unității nu a mai funcționat în această perioadă. Odată cu închiderea popotei, polițiștii au rămas pe stoc cu 600 de kilograme de murături, conservate în butoaie și depozitate în interiorul unității. Polițiștii nu pot dona murăturile dacă nu le scot, în prea-labil, la licitație. Astfel, la avizierul IPJ-ului tronează un anunț prin care se anunță licitația pentru cumpărarea celor 600 de kilograme de murături. La prima licitație, nu au avut căutare. Astăzi se va organiza cea de-a doua licitație, în spe-ranța că se va găsi vreun cumpărător. „Au fost efectuate demersuri către unitățile MAI, MApN și Penitenciarul Mândrești, pe lângă care funcționează popote, acestea nefiind interesate de cumpărarea acestora. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 81/23.01.2003, s-a dispus valorificarea prin licitație publică, deschisă, cu strigare a acestor produse, aceasta fiind în proces de rulare. După finalizarea acestei proceduri, următoarea etapă o constituie transmiterea alimentelor perisabile, fără plată, la alte instituții pu-blice, cămine de bătrâni, școli speciale, centre de educație incluzivă”, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Asigurarea produselor alimentare necesare preparării hranei se face din fondul de rulment, constituit de către beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?