Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Japonia are nevoie de ajutor în continuare


A trecut o lună de la cutremurul de 9 grade pe scara Richter, care a zdruncinat coasta Sanriku a Japoniei. În ziua fatidică de 11 martie, mișcarea tectonică a fost urmată de un val tsunami de peste 38 metri înălțime, care a devastat 500 de kilometri de linie de coastă. Oameni, ambarcațiuni, case și ma-șini, toate au fost măturate și cărate de valul uriaș. Nu mai puțin de 12.000 de decese au fost confirmate, iar peste 15.000 de oameni sunt încă dispăruți. Sute de mii de supraviețuitori și-au pierdut persoanele iubite, casele și mijloacele de a se întreține. Întreaga lor existență a fost ruptă din rădă-cini. Drumul Japoniei către reabilitare va fi unul lung și anevoios. Crucea Roșie Japoneză a fost una dintre primele organizații care au răspuns dezastrului. Mai există pe deasupra și problema alarmantă a reactoarelor nucleare de la Fukushima. Aceasta amintește de dezastrul de la Cernobîl, care marchează anul acesta a 25-a aniversare.
În data de 14 martie, Crucea Roșie Română a lansat un Apel de urgență, în acord cu Ambasada Japoniei la București, pentru a solicita contribuții financiare menite să sprijine eforturile umanitare ale Crucii Roșii Japoneze. Contribuțiile pot fi făcute în continuare prin câteva modalități:
– Online, pe site-ul www.crucearosie.ro
– Prin SMS, la numărul 879, tarif de
¬ 2 EUR – acest număr este pus la dispoziție gratuit de Vodafone, Orange și Cosmote și nu se percepe TVA;
– Prin apel cu taxă fixă în rețeaua Romtelecom, la numele de telefon :
0900 900 012 – valoarea de 2 EUR,
0900 900 010 – valoarea de 10 EUR (aceste numere sunt puse la dispoziție în mod gratuit de Romtelecom și nu se percepe TVA)
– În conturile bancare deschise la BRD Agenția Piața Romană:
LEI: RO02BRDE410SV61136934100;
EURO: RO33BRDE410SV06871604100.
La data de 8 aprilie 2011, suma colectată de CRR în beneficiul victimelor cutremurului din Japonia era de 77.314 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?