Angajații Penitenciarului Focșani au găsit asupra deți-nuților, ieri, trei arme albe improvizate și 19 fierbătoare. Un exercițiu de alarmare desfășurat dis-de-dimineață la Penitenciarul Focșani, a scos la iveală câteva lucruri interzise, pentru care persoanele private de libertate care le dețineau vor fi trase la răspundere. La exercițiul de alarmare au participat 177 de funcționari publici cu statut special din cadrul unității, iar în timpul exercițiului au fost urmărite două situații tactice, și anume: revolta întregului efectiv de persoane private de libertate cazate pe o secție de deținere și baricadarea în camera de deținere a unui număr de 5 persoane private de libertate. De asemenea, au fost realizate percheziții ge-nerale asupra persoanelor private de libertate, camerelor de deținere, secțiilor și a altor locuri unde acestea au acces. Cu ocazia perchezițiilor, angajații Penitenciarului Focșani au descoperit cele trei arme albe improvizate și cele 19 fierbătoare, tot improvizate și ele. „Exercițiul a fost declanșat de Administrația Națională a Penitenciarelor și s-a desfășurat simultan în toate unitățile penitenciare din țară. Astfel de activități vor continua și au drept scop dezvoltarea abilităților personalului și a capacității de intervenție rapidă pentru soluționarea eficientă a incidentelor critice și ope-raționale, dar și menținerea unui grad ridicat de siguranță a locurilor de deținere”, a afirmat inspectorul principal Geta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.
La exercițiile desfășurate în penitenciarele din întreaga țară au participat 9.571 funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar. La nivel național, în urma perchezițiilor au fost descoperite 156 telefoane mobile, 68 cartele SIM, 134 arme albe, 64 kilograme de fructe fermentate pentru fa-bricarea substanțelor alcoolice, 16 acumulatori și 59 încărcătoare pentru telefoane mobile.