Alexandru Maiereanu, elev al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani, a obținut mențiune în cadrul Concursului de fizică „Evrika”, ce s-a desfășurat în perioada 8 – 10 aprilie la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara. Din fiecare județ, au fost selectați pentru concurs doar elevii care au obținut cele mai bune rezultate la Olimpiada Națională de Fizică, astfel că performanța elevului „cuzist” este mai mult decât notabilă. Concursul, ce a fost organizat de Ministerul Educației, a constat în susținerea unei probe scrise, cu durata de 3 ore, în conformitate cu prevederile programelor școlare raportate la cerințele superioare ale acestora, atât din punctul de vedere al volumului de informații, cât și din punctul de vedere al gradului de complexitate al cunoștințelor. Alexandru Maiereanu a fost pregătit de profesoara Emilia Poll.
Åi „cuzista” Roxana Crivăț, din clasa a XII-a, a obținut premiul al II-lea în cadrul celei de-a III-a ediții a Concursului de Chimie „Magda Petrovanu”, ce s-a desfășurat sâmbăta trecută, la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Premiul obținut îi asigură elevei admiterea la Facultatea de Chimie, beneficiind totodată de cazare pe perioada primului an universitar și de bursă de studiu pe perioada semestrului I.
Eleva a fost pregătită în tainele chimiei de profesoara Alina Maiereanu. Nu în ultimul rând, elevele Roxana Modreanu și Aniela Voicu, ambele eleve ale Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, au obținut premiul al II-lea la faza județeană a Sesiunii de comunicări științifice „Chimia – prieten sau dușman?”. Faza națională se va desfășura pe 14 mai, la Facultatea de Chimie a Universității din București. Elevele au fost pregătite de profesoara Alina Maiereanu, director al Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani.