Cea mai rară copie dintr-o ediție a cărții âMein Kampfâ (Lupta mea), semnată chiar de autor, Adolf Hitler, urmează să fie scoasă la licitație, iar prețul de achiziție estimat este de 30.000 de lire sterline, conform cotidianului britanic Daily Mail. Acest exemplar provine din prima ediție a cărții pe care dictatorul nazist a scris-o în 1925 când se afla în închisoarea de la Landsberg. Cartea, care conține atât elemente autobiografice cât și elementele principale ale ideologiei politice naziste, este una dintre cele 20 de exemplare rămase din primul tiraj de 500 de exemplare al cărții. În plus, cartea are o dedicație scrisă și semnată de Hitler. Expertul în cărți vechi Richard Westwood Brookes, de la casa de licitații Mu-llocks, a apreciat că aceasta este poate cea mai rară ediție a âMein Kampfâ ce a fost vreodată scoasă la lictație. âEste un volum din 20 rămase – mai rar de atât nu se poateâ, a declarat el. âEste semnată de Hitler ceea ce o face o variantă și mai rară a primei edițiiâ, mai adăugă el. Cartea este datată Ajunul Cră-ciunului 1925 și îi este dedicată lui Hermann Esser, unul dintre cofondatorii, alături de Hitler, ai Partidului Național-Socialist german (partidul nazist).
Richard Westwood-Brookes a mai adăugat că situația este similară cu cărțile din seria Harry Potter. âPrima ediție din Harry Po-tter are un tiraj de 500 de exemplare, la fel ca și Mein Kampfâ, conform expertului britanic. Cartea va fi scoasă la licitație la 19 aprilie și s-a aflat până în prezent în po-sesia unui colecționar australian. âMein Kampf este o carte foarte cunoscută și se vinde încă în milioane de exemplare în lume. Spre exemplu, este cea mai populară carte în India, în prezent. Hitler a murit în 1945, iar cartea sa este încă protejată de legile drepturilor de autor până în 2015. Cineva, undeva, încă primește bani din drepturi de autor pentru această carteâ, mai susține Richard Westwood-Brookes.