Noul director al Agenției Județene pentru Prestații Sociale (AJPS) Vrancea, Vicențiu Micheci s-a instalat la noul loc de muncă. Fotoliul lăsat liber de fostul director, Carmen Chitic, a stat nepopulat până la finele lunii martie când Micheci a primit decizia de numire pe funcție în urma unui concurs susținut la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Cu toate că vine din tabăra democrat liberală care a reușit în mai multe rânduri să reducă schema de angajați a AJPS, Micheci a fost primit de noii colegi în mod civilizat și fără resentimente. „Am încercat să am o relație apropiată cu angajații. Instituția beneficiază de un complex de atribuții și am dispus deja câteva măsuri pentru o mai bună promovare a imaginii instituției”, ne-a declarat Vicențiu Micheci. Înainte de a fi numit director executiv, Micheci a fost directorul Cancelariei prefectului, iar în anul 2008, în campania electorală la alegerile parlamentare, a fost reprezentantul juridic al PDL în Biroul Electoral Județean. Astfel, încă un post de conducere a fost adjudecat de PDL-iști, cu toate că Micheci se dezice de portocalii și spune că este funcționar public.