Ion Ivan s-a ales cu dosar penal și este judecat la Panciu după ce, la începutul acestui an, pe timp de noapte, a intrat în curtea Marianei P., de unde a încercat să fure cinci litri de țuică. Potrivit fiului păgubitei, băutura a fost scoasă dintr-un butoi depozitat în beciul locuinței. Audiat în calitate de martor, Dumitru P. le-a povestit magistraților că mama sa l-a descoperit pe hoț în momentul în care acesta părăsea locul faptei. „Era noapte și ea a auzit zgomot în curte. A ieșit cu lanterna ca să vadă ce se întâmplă și așa l-a surprins pe Ivan care tocmai sustrăsese cinci litri de rachiu, din butoiul din beci, cu ajutorul unui furtun. Înainte ca el să scape cu fuga, sărind gardul, pentru că poarta era încuiată, mama și-a dat seama că Ivan era în stare de ebrietate. Ulterior, ea a venit să mă anunțe de cele petrecute și eu am chemat Poliția”, a declarat acesta. El a adăugat că, și în trecut, Ion Ivan se mai înfruptase din rachiul consătencei sale. „În seara respectivă, n-a mai reușit să mai ia băutura, dar anterior a mai furat de la noi”, a mai relatat bărbatul despre cel care urmează a fi audiat la următorul termen, fixat de instanță pe 26 aprilie.