În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.
Acest fericit și sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, și lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obște, și atâta s-a supus pe sine smereniei și ascultării, încât nu numai pe ceilalți frați ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci și pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndețe și dragoste și milosârdie ca nimeni altul; și s-a păzit curat și la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea și mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însuflețit și icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, și ucenicii, și pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici și frați buni, Amfian și Edesie.
Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Maximian, frați din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, și de mucenicul Pamfil fiind invățați în dreapta credință, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Åži propovăduind Amfian, în priveliște, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz și călcat de picioarele ostașilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, și mai în urmă l-au spînzurat; așa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostașilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credința și mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării și acolo s-a săvârșit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Åži văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuiește pe creștini, necruțîndu-se pe sine, cu însăși mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, și pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Åži fiind aruncat în mare, s-a săvârșit și a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Teodosia din Tir.
Odată, în vremea persecuției împotriva creștinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creștini condamnați în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paști și mucenicii vorbeau despre Împărăția lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească și pe ea când vor ajunge în fața lui Dumnezeu.
Soldații au prins-o și au dus-o în fața lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în fața prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărtu-risindu-și credința în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.
Mucenița a răbdat în tăcere și cu zâmbetul pe față chinurile și când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: „Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât și a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o și a fost dată să o sfâșie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.
