Tot mai multe magazine alimentare fac loc pe rafturi produselor organice pentru a ține pasul cu cererea în continuă creștere.
De ce alegem produse organice ?
Printre motivele des invocate se numără și preocuparea pentru produsele consumate, primul pas către o dietă organică într-o lume stăpânită de E-uri și aditivi care în afară de a amplifica chimic aromele, dăunează sănătății ducând nu doar către obezitate ci și către boli nedorite.
În primul rând produsele organice sunt foarte bune pentru sănătatea noastră dar și pentru mediul înconjurător pentru simplul fapt că sunt crescute în mod natural, fără chimicale menite să impulsioneze producția și să afecteze negativ me-diul.
Legumele și fructele organice cresc armonios și se dezvoltă sănătos prin metode naturale.
Cei care se ocupă de astfel de culturi și de îngrijirea animalelor într-un mod cât mai natural folosesc metode naturale din care am putea enumera:
– rotirea frecventă a culturilor pentru a feri produsele finite de insecte și pentru a păstra fertilitatea solului;
– fertilizarea culturilor cu compost sau materie orga-nică de origine animală;
– folosirea terenurilor unde nu există urme de substanțe chimice;
– lăsarea pentru mai mult timp a animalelor în natură deoarece într-un mediu închis acestea se pot îmbolnăvi mai ușor;
– hrana animalelor este ecologică;
– evitarea folosirii me-dicației care conține hormoni sau antibiotice;
Care sunt beneficiile unei vieți în stil organic ?
Decizia de a alege produse organice este una personală, în funcție de nevoile și preocupările proprii. Unele persoane pur și simplu refuză să consume orice fel de alimente care ar putea să aibă în compoziție nu doar nutrienți ci și pesticide sau alte substanțe chimice dăunătoare pentru organismul uman.
Un alt motiv pentru care tot mai mulți aleg „organic” în loc de „convențional” este legat de gust. Acesta este mai intens în cazul alimentelor crescute în mod ecologic. Celelalte produse finite ajung pe raioanele magazinelor doar pentru a satisface cererea de consum care în ultimii ani a înregistrat o creștere conside-rabilă. Din acest motiv gustul se pierde din cauza aditivilor chimici care sti-mulează creșterea producțiilor.
De asemenea alimentele orga-nice au un conținut mult mai bogat de antioxidanți ce au proprietatea de a lupta împotriva diverselor afecțiuni.
Pe lângă cele două aspecte menționate, în legătură cu sănătatea și gustul alimentelor orga-nice, multe persoane optează pentru un astfel de mod de viață pentru a contribui la păstrarea planetei noastre. Pământurile tratate chimic distrug ecosisteme naturale și pentru producție prosperă sau profit mulți oameni uită de aspectele naturale ale vieții pe Pământ.