Un bărbat din Onești a fost găsit, marți, zăcând pe marginea căii ferate între Mărășești și Haret. Câteva ore mai târziu el a decedat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Marți dimineață, la ora 8.30, un bărbat care se afla în trenul Accelerat 1972, pe relația Mărășești – Adjud a sunat la poliție și le-a spus oamenilor legii că pe margi-nea căii ferate, o persoană este căzută pe sol.
Echipa de cercetare care a ajuns la fața locului a stabilit că bărbatul se numește Andrei B., de 64 de ani, din Onești. Pentru că era într-o stare foarte proastă, acesta a fost transportat la spitalul din Focșani unde a decedat trei ore mai târziu. În urma cercetărilor s-a mai stabilit că băcăuanul mai fusese internat la spitalul din Focșani pe data de 24 martie, după ce suferise un accident vascular.
Ulterior a fost externat dar a decedat câteva zile mai târziu. Pe trupul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violență iar cadavrul a fost depus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Polițiștii continuă și ei cercetările în cazul acestei morți suspecte.