În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.
Sfântul acesta, Vasile, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul și a lui Saturnin, ighemonul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira. Deci fiind pârât că este creștin, a fost adus înaintea ighemonului și supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn și i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniță. După câtva vreme fiind scos din temniță, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat și legându-l în lanțuri a fost din nou aruncat în închisoare. După câteva zile de la aceasta, trecând Apostatul prin cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui. Åi fiind supus iarăși la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâșii, ceea ce s-a și îndeplinit, îndată. Åi jupuindu-i-se astfel multe fâșii de piele și atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în față și cele din față în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ținea tare ca diamantul, smulgând o fâșie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroșească niște sulițe în foc și să i se străpungă cu ele pântecele și spatele și toate încheieturile. Åi săvârșindu-se toate acestea, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor mucenițe Calinica și Vasilisa, care prin sabie s-au săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, și a celor împreună cu dânsa cinci canonice.
În vremea împărăției lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie și care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte își luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaștelor sfinților, ungerea lor cu miruri și înfășurarea lor în pânze curate, după care le aduceau și le așezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărătești, care fuseseră cuprinși de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preț și a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.
Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în același timp și logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldați de pază lângă trupurile creștinilor morți, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Åi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei și împreună cu ele și pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Åi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei și pe Drosida, s-a spăimântat. Åi a poruncit ca aceasta să fie ținută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât privește pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, și să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu țărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obștești, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieșit ușor, fără să prindă cineva de veste. Åi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: „Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul și sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraților, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunțat la împărăția mea pentru Tine, ca să mă așezi portar al împărăției Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!” Åi zicând acestea, scoțând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei și aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Åi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de șapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o și rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăși povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, și care prin sabie s-a săvârșit.
Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinții săi erau Panagiotes și Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci frați, George, Christos, Ioan și Katerina.