Ansamblul Folcloric „Vornicii”, din Păulești, a obținut premiul I la Festivalul „Flori pentru mama”. Competiția a avut loc la Sala Polivalentă din Focșani, la categoria de vârstă 7-10 ani, secțiunea dans popular. Mărioara Popa, instructorul Ansamblului Folcloric „Vornicii”, a spus că micuții de la Păulești au participat și la emisiunea „H…ora prichindeilor”, difuzată pe TVR2. „Vrem să aducem mulțumire Primăriei Păulești și în special domnului primar Vasile Bratosin, pentru sponsorizarea grupului cu suma necesară transportului la București. Este o certificare a efortului pe care îl depunem cu acești copii, cărora le transmitem mai departe o parte din comorile noastre, ale plaiului natal. Dansurile și obiceiurile tradiționale de la Păulești vor dăinui atât timp cât ne vom îngriji să nu fie date uitării. A fost o experiență foarte plăcută și vom continua să fim la înălțime în toate demersurile noastre, atât educaționale cât și culturale”, a declarat Mărioara Popa.