Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

Honda Brio, doar pentru asiatici


Honda a prezentat oficial noul model Brio, o mașină low-cost proiectată special pentru piețele emergente din Asia. Modelul este identic cu conceptul prezentat anul trecut la Bangkok International Motor Show. Foarte apropiată din punct de vedere al aspectului de Honda Fit, Brio măsoară 3,61 metri lungime, 1,68 metri lățime și 1,475 metri înălțime. Deși habitaclul oferă doar o dotare destul de puțin generoasă, designul interiorului este atrăgător și sunt folosite materiale de bună calitate. Puterea lui Brio provine de la un motor de 1,2 litri i-VTEC cu patru cilindri, ce dezvoltă 90 CP și consumă în medie doar 5 litri de benzină la 100 km. Destinată mai ales piețelor din Thailanda, India și China, Brio va fi livrată începând cu luna mai, iar prețurile pornesc de la circa 9.000 de dolari. În Thailanda de exemplu, Honda estimează că va vinde circa 40.000 unități Brio în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?