Sub genericul „Rapsodii de primăvară”, biblioteca Centrului Åcolar de Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna”, din Focșani, a fost, vinerea trecută, gazda unor activități plăcute și instructive, ce le-au mobilizat elevilor cu probleme de auz talentul, creativitatea și fantezia. Astfel, elevii de la CSEI au fost vizitați de școlarii de la Åcoala „Nicolae Iorga” și au realizat desene, dar au și legat prietenii. După o prezentare a activității, făcută de bibliotecarul Didina Enache, câțiva elevi cu probleme de auz au recitat poezii din lirica românească. Atelierul de pictură, condus de profesorul Cristina Bârsă, a fost un excelent prilej pentru ca micii desenatori de la „Elena Doamna” să socializeze imediat cu grupul de elevi de la Åcoala „Nicolae Iorga” din Focșani, asistați de profesorul Liliana Nițu și bibliotecara Adriana Măciucă. De asemenea, elevele inițiate de profesoara Mariana Mocanu au demonstrat reale aptitudini în realizarea unor complicate împletituri din sfoară. Activitatea de la Centrul Åcolar „Elena Doamna” a fost organizată în cadrul unui parteneriat demarat de bibliotecara Alina Așteleanu, de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, și reprezentanții Åcolii „Nicolae Iorga” Focșani.