Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a primit titlul de „Primarul anului 2010”, distincție acordată de către Asociația Orașelor din România (AOR). Această distincție este acordată anual primarilor cu cele mai bune rezultate în administrație. Din asociație fac parte 214 de primării din întreaga țară. Este pentru a doua oară când râvnitul titlu de „Primar al anului” i-a fost acordat de AOR lui Daniel Nicolaș, surclasând ceilalți competitori din Regiunea de Dezvoltare 2 Sud – Est prin coerența atât a proiectelor realizate cât și a celor aflate în curs.
Primarul din Odobești, Daniel Nicolaș, a declarat că obținerea acestei distincții îl obligă să continue proiectele prin care a scos Odobeștiul din Evul Mediu, unde fusese aruncat de comuniști și de o tranziție prelungită. Distincția a fost acordată în cadrul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, care s-a desfășurat la București în perioada 16-19 martie.
„Argumentele principale au fost strategia de dezvoltare a orașului Odobești pe termen mediu și lung, numărul de proiecte implementate la nivel de oraș, în principal investițiile, precum și proiectele pe care le avem în desfășurare. Îi mulțumesc pe această cale președintelui Consiliului Județean Vrancea, Ma-rian Oprișan, cu susținerea căruia am realizat aceste proiecte. De altfel, cel mai mare proiect, aflat în derulare în acest moment, este cel al modernizării alimentării cu apă și canalizare, un proiect inițiat de domnul președinte, proiect care va duce la extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe întreg orașul”, a precizat primarul Daniel Nicolaș.
Primarul Daniel Nicolaș s-a făcut remarcat după ce, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, a reușit să dea o altă față orașului Odobești. „Suntem orașul cu cele mai multe proiecte cu finanțare europeană depuse pentru obținerea finanțării, iar la unele am reușit să obținem fonduri. De asemenea, am reușit să realizăm o serie de proiecte din care amintim: reabi-litarea iluminatului public, proiect cu care am cîștigat premiul național de administrație publică în anul 2006, a pieței agroalimentare, modernizarea Parcului Civic, implementarea programului integrat de gestionare a deșeurilor, reabi-litarea infrastructurii rutiere, înființarea unui cartier pentru sinistrații care și-au pierdut casele la inundațiile din 2005 „, a precizat primarul din Odobești.
Un proiect foarte important pentru comunitatea din Odobești este alimentarea cu gaze naturale a orașului. Proiectul cu o va-loare de 3,6 milioane de euro face parte din Programul „Termic și confort, 2009-2013”, derulat prin Ministerul Administrației și Internelor. Vor fi racordate toate locuințele din Odobești, inclusiv instituțiile publice și lăcașurile de cult.